Iubirea se jură pe Şapte.

E iar şapte, preaiubitul meu şi cândva ţi-am jurat credinţă pe şapte.
Nu ştiu unde eşti, ştiu doar că mă doare Cerul fiinţei de absenţa ta, mă doare Dumnezeu şi viaţa.
Eşti departe iar vina e a mea.
Aceasta parte a vieţii o aseamăn unei arii strident cântată, pictată pe marginea prăpastiei. E între a mă întoarce frântă de mine cu idealuri şi vise aruncate în marea uitării unde Dumnezeu "bate apa iertării în piua Numelui Său" sau a merge acolo unde trec macii în nefiinţă.
Mă dori şi mă frământă. Mă nefiinţă- Cer.
Esenţa nu-i asta oricum, asta sunt eu... esenţa e gândul la tine pe şapte. E a jura iubire din nou. Şi jur.