De iulie, tuna cerul stele în mare. Erau şoapte de dor şi idei de nemurire, poveşti de dragoste uitate de lume. Oameni şi oameni, îndrăgostiţi de mare.

Eram eu şi umbrele dezlănţuite în larg.

Timpul de atunci mi-l apropiu..

Acum nu mi-e duşman şi asta pentru că..e prieten cu marea. 

Se cunosc de mulţi ani. Parcă şi-au dat mâna de o veşnicie şi se plimbă asemeni unor îndrăgostiţi. Unde se termină marea începe timpul şi invers ca într-o continuitate aproape perfectă. Sunt atât de frumoşi!

E-n aer miros de vară cald şi zbor larg de pescăruşi. E iubire şoptită nimănui în picioare goale de orice nelegiure. Sunt eu şi atât.