Dacă aş şti cum zâmbeşti
Probabil m-aş îndrăgosti de zâmbetul tău...
Dacă aş şti cum priveşti,
Nu există îndoială că mi-ar fi dor
De privirea ta.
Dacă aş şti cum iubeşti
Aş căuta să fiu iubită de tine
Iar dacă aş şti unde eşti
Aş...
Totul se învârte în jurul acestui "Dacă"
Iar eu? Eu mă-nvârt în jurul tău.
Lumina nu e doar absenţa întunericului aşa cum ar vrea unii să creadă şi nici întunericul nu e reprezentat de absenţa luminii. Asta pentru că acest cuvânt, "lumină" înseamnă mult mai mult.
Lumina merge mână în mână cu pacea.
Lumina merge mână în mână cu fericirea.
Lumina merge mână în mână cu dragostea.
Lumina este aceea care poate să destrame orice urmă de tristeţe, orice sentiment din sfera celor de care ne ferim.
Lumină găsim în zilele de primăvară atât de aşteptate după lunga înmormântare a naturii.
Lumină aflăm în zilele de vară.
Lumină este în zilele de toamnă.
Chiar şi raza (mai rară ce-i drept) a soarelui de iarnă e lumină.
Lumina ne mângâie aşa cum niciodată nu ar putea să o facă întunericul.
Întunericul amăgeşte şi înşeală pe când lumina ne arată lucrurile aşa cum sunt. Uneori poate că am prefera înşelăciunea întunecatului dar mereu tindem spre lumină pentru că suntem parte a ei, pentru că ne identificăm cu ea si purtăm în noi conştiinţa aceasta. La lumină răul nu îşi găseşte lăcaş şi nici nu primeşte putere. Lumina ucide însă ne salvează pe noi. Da, lumina ucide. Ucide păcatul. Iar asta e consecinţa faptului că Dumnezeu este Cel care se desfată în lumină iar El nu a cunoscut păcat.
Adu-mi Tată LUMINĂ!
