Sfârșit de iunie...

ca de întâi în luna lui iunie.

Nu te-mpotrivi. Tu va trebui să iai această grijă asupra-ţi:
în poarta la care-am ajuns, trecînd prin această vale
să fii straja copilăriei mele. A copilăriei
ce-o duc încă în mine.
Ea e singurul bine, izvorul a toate, prin tot anotimpul,
prin toţi anii, sub toate punctele cardinale.
Tu păzeşte, păzeşte tu izvorul să nu se usuce
la sfîrşitul ăstui timp
lăsat în urmă între floare şi poamă.
Grijeşte tu să nu se stingă secretul, micul incendiu
ascuns în inima brînduşei de toamnă.

Avui şi eu odată spatele ars de urzicile soarelui
şi tălpile goale. Îţi amintesc zile stinse demult,
dar să nu crezi că mi-am trecut şi copilăria
sărind pe vremuri zăplazul. Nu, copilăria e încă aci.
Copilăria mea e aci şi astăzi.
Şi dac-aş sări şi peste poarta toamnei
la care-am ajuns, copilăria aş sălta-o cu mine
strînsă în vine şi-n pumnii mei arşi.
Nu trebuie decît puţin să-mi ajuţi
c-un surîs sau c-un val de frumseţe
năvălit în obraji.

Vorbele mele să nu te mire. La tîmple,
e drept, am o seamă de fire cărunte
şi cîteva gînduri aplecate-ntr-o dungă - pe frunte,
Tu stîrneşte numai o clipă îndurătoarea scînteie
ce mai mocneşte în vatră,
scînteia care aleargă şi rîde,
aleargă şi rîde,
mugurul de lumină
ce arde în sînge ca moartea de albină.

Ci poartă e în adevăr aci? Poarta sură
căreia n-aş vrea pe nume să-i spun?
Tu opreşte-mă încă, să nu intru. Nu vreau să apun.
Fereşte-mă tu, să nu-mi găsesc prea grabnic împlinirea,
să nu mor mai înainte de a muri.
Dar iată mă-ntreb: Tu, fata din poartă,
tu - cine eşti?
Şi dacă nu eşti,

atunci unde eşti şi cum vei fi?

din volumul Nebănuitele trepte (1943)
Lucian Blaga