sâmbătă, martie 26

(Și totuși) Dumnezeu este îndeajuns.

Sunt parte a Ta. Nu mă poți lăsa să mă pierd printre vise metamorfozate în coșmaruri.

De asta încă nu mă nimicești nici nu-Ți întorci fața de la mine, de asta nu mă strivești sub greul păcatelor mele. Pentru că, încă Te oglindești în mine și mă iubești în forma aia pură, deși imaginea ce rezultă atunci când mă privesc în Tine ca într-o oglindă încercând să îmi alcătuiesc un autoportret în zgomotul ei e una deformată datorită neascultării ce mă îmbracă în nimic mai mult decât mizerie.

Nimicindu-mă, ai nimici o parte din Tine, partea aia peste care, cândva, a curs un sânge mai de preț decât însăși viața. Nimicindu-mă, Te-ai nimici și pe Tine și ai suferi de dragul meu mai mult decât suferi acum când Te rănesc, pentru că atunci nu ar mai fi cale de întoarcere. Tu mă cunoști și ști câtă conștiență există în mine cu privire la toate astea, de aia nici măcar nu mă pedepsești, pentru că te uiți la mine cum mă zbat și știi că mai mult decât orice vreau să încetez în a te biciui și scuipa și în a afirma că în pofida lor, Te iubesc.

Nu, Tată (și încă îndrăzesc să îți zic așa), nu te iubesc. Dacă te-aș iubi, aș uita de cotidian și obligațiile mele și te-aș căuta până te-aș regăsi la modul ăla de atunci.

Eu sunt aceea care nu este îndeajuns. Dar poate că tocmai aici totul capătă altă formă și alt sens. Și forma aia e Isus Hristos.

Cu siguranță, El e culmea creației Tale și în El îmi pun toată speranța, și în El aleg să cred cu tot ceea ce sunt. El e partea a Ta și El e îndeajuns.

Niciun comentariu: