Se lăsă cortina. Încă puţin şi spectacolul urma să se încheie.
-Mai rezişti în aceste acte de final?
-Eu? Să nu rezist? Drept cine mă iei?
Tăcere.
În interiorul ei ştia însă că peste puţin timp va ceda. Îşi dorea atât de mult să nu clacheze, să nu dea nimănui vreo urmă de îndoială în ceea ce o privea încât a făcut din teatru a doua ei natură. Trăia cu ajutorul lui, respira prin el, se identifica cu el.
Deşi înăuntrul ei se frământau atâtea întrebări rămase fără răspuns îşi ducea crucea zi de zi, ca fiecare.
Existau clipe şi clipe. Unele în care totul i se părea inutil, altele în care mulţumea lui Dumnezeu pentru viaţa oferită. Cu toate acestea, mereu când ajungea să stea cu ea insăşi realiza că totul este deşertăciune şi goană după vânt.
Bucuria îi dura o clipă pe când durerea i se părea a fi interminabilă. Pentru dragoste ar fi vrut să oprească timpul în loc dar acest lucru îi era imposibil. Cât despre pace...pacea ar fi dorit să fie mereu prezentă în ceea ce însema şi în ceea ce o înconjura-
S-a trezit însă brusc din visare odată ce auzi soneria care anunţa sfârşitul schimbării decorului urmată de ridicarea cortinei. Calmă îşi aranjă funda din păr apoi afişă un zâmbet imens. Era pregătită acum pentru o nouă scenă.
(va urma)
Un comentariu:
Trimiteți un comentariu