"Mai bine nu ai fi existat, ci ai fi fost o creaţie a unui pictor inspirat. Nu m-aş fi dezlipit de pînză, ci mereu te-aş fi privit şi te-aş fi sărutat. Aş fi trăit şi aş fi respirat numai pentru tine, aşa cum trăieşti un vis minunat, şi atunci aş fi fost fericit! N-aş mai fi avut altă dorinţă, ci, ca pe un înger de pază, te-aş fi chemat înaintea somnului şi a veghei, iar când ar fi fost să pictez ceva dumnezeiesc si sfînt, te-aş fi aşteptat!"
Gogol mă duce cu gândul la tine. E însă un gând alb, curat. Nu te mai condam dar nici nu ştiu încă dacă te voi putea ierta cu adevărat. Mă trezesc gândindu-mă că totul a fost un coşmar şi totuşi, de jure, a fost vis.
Mă mint frumos. Îmi spun că am lăsat în trecut imaginea ta construită din bucăţi de suflet când de fapt eşti tot acolo doar că nu te mai recunosc. Sunt încă îndrăgostită... dar nu de tine, sunt îndrăgostită de dragoste.
Da, eu... îndrăgostită de dragoste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu