Unde-i acum glasul Tău?
Unde-i umbra paşilor pe după care păşeam?
Unde am rătăcit fiinţa-mi?
Şi... unde am ajuns?
Glasul Tău, Doamne, colţul raiului meu
Parcă şopteşte încă
Din zâmbete de copil, din verdele crud
mirosind a primăvară.
De dincolo de nori, glasul Tău.
Umbra paşilor Tăi, Doamne, harta
comorii inestimabile
a fericirii mele pierdute şi regăsite în Tine
E acolo, încă.
Răsare noaptea, în ruga tăinuită de lacrimi.
Fiinţa mea, Doamne?
Aici e tăcere mortuară-
Fiinţa mea o pun pe braţele Tale
ca să primesc speranţa reînvierii
ce fără de Tine ar fi iad.
Am ajuns din nou la răscrucea morţii de moarte.
La puntea dintre "raţiune şi simţire"
În faţa alegerii aleasă, a câta oară?
Altă tăcere.
Naşte-mi Doamne din tăcere
salvarea, naşte-mi ultima oară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu