A 212-a noapte...

au ars frumos, într-o noapte de mai când afară ploua cerul stropi reci. ca săgeţi le simţeam atingându-mă. 

au ars frumos, numai stropii căzând şi pianul se-auzeau.

au ars frumos şi deşi aerul rece îmi îngheţa fiinţa, mă încălzeam de amintirea ta arzând.

au ars frumos, lacrimile au întârziat să apară.

au ars frumos şi mi-au redat aripile arzând aşa.

şi pentru că au ars atât de frumos ţi-am redat sufletul. 

te-am iertat.

 în fond, aşa cum ziceai, totul se plăteşte. e rândul meu să plătesc.

şi plătesc. scump.

acum,

"va trebui să învăţ viaţa altfel

chiar dacă ruptă năruită în văi

chiar dacă nu a mai plouat în ultimul timp

şi nu mai cresc parfumuri chiar dacă

durerea nu se mai poate apăra de real

şi suferinţa de carnea mea

totuşi va trebui să învăţ viaţa altfel

cu poeziile de exemplu şi cu un ţel

tu mă priveai vag dezvinovăţindu-ţi aura

lumea atunci părea colorată

ca ibricul de cafea abia spălat

ştiam că mâine te vei trezi iarăşi în zori

cu ochii cârpiţi ca două buzunare vinovate

şi ce luminos îţi va părea zaţul atunci

şi ce bună dimineaţa

ce bine e să te înşeli uneori

numai când ploaia cu flaşul dădea

se vedea în adânc colţul ierbii

chiar că va trebui să învăţ viaţa altfel

uneori e ruptă năruită în văi

şi nu a mai plouat în ultimul timp."

I. Piroşca

Să mă ierţi şi tu, de adâncuri şi de înalt. 

Să fii fericit.