cei mai mulți dintre oameni obișnuiesc ca atunci când un nou an se ivește de după cortina de îndurare a lui Dumnezeu să îl întâmpine cu un vast raport al anului precedent.
am întocmit și eu multe rapoarte până acum însă în ceea ce privește anul 2010 am ales să nu o fac. motivele sunt suficiente iar gândurile pentru 2011 nu îmi lipsesc, ceea ce contează la urma urmei.
astăzi însă anii au altă semnificație, iar postarea de față e altceva decât un bilanț.
astăzi e un an de atunci de când în Catedrala Promisiunilor i s-a spus Iubirii pe nume. un nume departe de uman, nume pe care Dumnezeu mă învață să-l citesc pe litere așa cum e: IUBIRE și nu altfel.
nu știu dacă în anul care s-a dus am reușit să o citesc corect măcar pe prima, știu însă că în definiția asta cuvântul eșec nu există și că undeva voi reuși să-i spun Iubirii pe numele ei real.
totuși, sunt umană. iar umanitatea înseamnă din păcate de multe ori îndoială și mă întreb, când lumea mea se frânge de absența ta, unde ești?
„iar dacă vii
o pajiște va înghiți singurătatea însetării
tu cu fântâna ta în care ploile lui Dumnezeu năvălesc” (I. Piroșca)
vreau să cred că în tine aceste ploi dumnezeiești se revarsă atât încât să dea pe deasupra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu