Era aceeaşi actriţă, avea acelaşi rol însă i se părea că s-a schimbat fără să înţeleagă când timpul s-a oprit o clipă în loc şi a avut vremea necesară să măsoare în cuvinte liniştea. Era linişte în mijlocul freamătului de actori grăbiţi să trăiască mai departe. Era de parcă după îndelungi aşteptări reuşi să se identifice cu piesa pe care o juca şi era dispusă să mai lupte o dată pentru ea, în ciuda dezamăgirii care o pricinuise celui mai iscusit Regizor.
Gândul la următorul act din piesa "Viaţa mea aşa cum e ea" o umplea de speranţă. Răsunau acum asemeni unui ecou indicaţiile preţioase ale celui ce deşi o scrisese, lăsă loc liberei interpretări astfel încât fiecare actor să poate face dovada talentului de a şti să trăieşti frumos, mereu ancorat în a face lucrurile clipă de clipă de parcă ar fi clar de ziuă, chiar şi în bezna nopţii sufletului...
S-a decis. S-a decis să memoreze cu adevărat tot ceea ce îi fusese predat odată şi să nu mai încerce de una singură a face schimbări în gândurile celor din sală.
Lăsă însă loc pentru a-şi putea exprima propriile sentimente în aceasta piesă ca niciuna alta.
Avea ceva în plus de data aceasta, ceva care se aseamană cu răsăritul de soare, ceva precum... nădejdea.
Era aceeaşi actriţă, avea acelaşi rol
interpretarea se anunţa a fi diferită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu