A trecut ceva timp de când s-a lăsat Νύξ între mine și vise. Νύξ e mai mult decât intervalul acela dintre apusul soarelui și răsăritul lui, e mai mult și decât întunericul ce se lasă în acea perioadă. E liniștea imensă dintre noi. E sabia cu două tăișuri asemeni caledfwlch-ului.
Caledfwlch (Excalibur) era folosită de acel a cărui inimă purta gânduri nobile și nu egoiste, care dorea dreptatea și nu călcarea în picioare a tablelor legii. Cu toate astea indiferent cine era acela atunci când acțiunile sale o presupuneau pe Excalibur cineva era rănit. Parcă aș vorbi aici de două realități paralele, cea a celui care îndreaptă și cea a celui îndreptat. Cel care îndreaptă oricare ar fi el, în momentul în care ține în mână Caledfwlch se bucură pentru ceea ce urmează, pentru dreptatea ce va să vină, în schimb, inima îndreptatului se rupe în mii de fragmente odată cu începerea executării acelei dreptăți. Și cine are dreptul să judece pe unul sau pe celalălat pentru sentimentele care îi încearcă? Punându-ne o clipă în fiecare dintre cele două posturi vom vedea că am fi la fel, învingători sau învinși. Dubla realitate corespunde unei săbii cu dublu tăiș.
Dublu tăiș așa ca și Νύξ, aflată abia la începuturile ei. Dublu tăiș ca și tăcerea noastră sau a oricui. Te bucură și în același timp te sfâșie cu fiecare secundă.
De fapt noi suntem duali, când învingători, când învinși ai unui joc ce pare uneori să nu aibă sfârșit. Să nu uităm însă că aparențele sunt înșelătoare, că acel sfârșit poate surveni mai curând decât ne așteptăm și că Adio e un cuvânt care în cele mai multe cazuri durează o veșnicie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu