„Nu-ți mai e cald în nopțile toride...
Nu-ți mai e frig în iernile târzii...
Nu-ți mai e foame...
Nu-ți mai e sete...
Nu ai dureri...
și nu ai insomnii...
Nu-ți mai e dor atât de o scrisoare...
Pe noptieră, la spital, de flori...
De-o lacrimă cerând târziu, iertare...
O, nici măcar de mine nu ți-e dor!
Întins în lungul scândurilor goale,
Ți-ai pus și visul vieții, arzător...
Și câte-aveai de pus în rânduială!
Și cum te-ai smuls din toate, de ușor!
Au curs deasupra ploile de toamnă,
zăpezile și florile, sub vânt...
Așa ușor te-ai petrecut
În vârfuri, ai plecat de pe pământ... ”
(...)
Tatiana Topciu
3 comentarii:
Frumoasa poezie...trist... Imi pare rau. Condoleante...
Cuvintele, mi s-au oprit pe buze.Amintirile ma napadesc, iar mintea refuza sa accepte.Si ai plecat prea repede la stele.Dar, va veni o zi, cind am sa te intilnesc.Iar pentru mine tu traiesti.In suflet, vesnic vei ramine.Caci sufletul tau este aici cu noi. Odihnestete in pace.
Cu'o moarte toti suntem datori. E trist atunci cand avem de platit datoria vietii, moartea nu intreaba daca vrem sau nu sa o primim, ea vine oricum. Mai devreme sau mai tarziu...
Trimiteți un comentariu