„Nu știu de ce calc încet printre poemele tale.
Falnice cresc, vin caravane de dor.
Tai și mănânc și litera mi se prăvale
ploaie albastră peste ochi, ca dintr-un nor.
Știi tu mai mult decât biata silabă sau ce
mă surpă în gânduri de numai în flăcări mai ies
cum ies din petale alburi curate și-mi e
chipul răsfrânt de un râu peste sine sumes.
Te-am întrebat cu o pretutindeni și rugă mirare,
iar tu ai răspuns prietenește cu singurul loc
din lumea și tăcere și cântare
cu eu și tu și totul și deloc...”
I. Piroșca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu