Am ales să mor azi, de 19 mai. Să mor în gândurile pline ochi.
Să zâmbesc de azi cu zâmbetul ăla la care i-am zis mereu cu chipul senin de schimonosit: mâine.
Să nu mai clipesc de azi când te pronunț, să nu mai curgă dâre argintii pe fața mea.
Să nu-mi mai spună nesomnul că de când s-a scuturat copacul cu cioburi m-am mulțumit să le strâng cuminte pe toate, în ciuda roșului de rodie a tălpilor sufletului. De azi, suficient cu marginile sticloase.
De ajuns cu îngeri închiși în cercurile timpului, mult prea obișnuiți să călătorescă singuri.
Azi, e gata cu miopia verdelui.
Fără reproșuri strigate de sus.
Fără să fii întrerupt.
Fără înțelesuri prea multe.
În tăcere nu se râde prea des.
Dar Tu vorbești fluent limba tăcerilor mele.
„La pianul acesta mut
emoțiile sar
cântând vindecare
ca-ntr-un frenetic dans
al notelor muzicale.
La pianul acesta tăcut,
lumea așteaptă
sunetul cunoscut:
tu doar îți pleci urechea
și-l auzi cu nemurirea.
La pianul acesta închis
ce n-a cunoscut mâna,
cu ochii sorbind cerul deschis
îți umplu fruntea
de oceane
și visez că învii...” C-D. Luncan
Am ales să mor în gândurile pline ochi ale inimii mele de azi, 19 mai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu